Salarii mai mari si taxe mai mici din 21 iulie 2019. Ce trebuie sa stii daca activezi in domeniul construcțiilor

26 July 2019 | media coverage

First published on Arena Constructiilor, 22.07.2019

Noi modificări legislative cu impact în domeniul construcțiilor au intrat în vigoare începând de duminică, 21 iulie. Acestea vizează extinderea aplicabilității salariului minim de 3.000 lei pentru trei noi domenii și redefinirea condițiilor pentru aplicarea facilităților fiscale.

Salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, aplicabil tuturor domeniilor de activitate, a fost stabilit și pentru anul 2019 prin hotărâre de guvern, respectiv Hotărârea de Guvern nr. 937 din 7 decembrie 2018, în aplicarea dispozițiilor art. 164 alin. (1) din Codul muncii.

Cu toate acestea, Guvernul a decis, ca măsură excepțională menită să susțină sectorul construcțiilor ca sector prioritar, de importanță națională pentru economia românească, ca – începând cu 1 ianuarie 2019 –, să stabilească un nivel al salariului minim brut pe țară garantat în plată specific acestui sector.

Astfel, a fost emisă întâi Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 114/2018 (OUG 114/2018), care prevedea aplicarea, în acest sector, a salariului minim de 3.000 de lei pe parcursul anului 2019. Ulterior, a fost emisă și Ordonanța nr. 43/2019 (OUG 43/2019), care a extins atât domeniile de activitate care intră în sfera de aplicare a legii, cât și termenul de aplicare, până la 31 decembrie 2028. Este reflectat, astfel, acordul încheiat între Guvernul României și Federația Patronatelor Societăților din Construcții, prin care sectorul construcțiilor a fost declarat sector prioritar, de importanță națională pentru economia românească pe următorii 10 ani, începând cu 1 ianuarie 2019.

În conformitate cu dispozițiile art. 260 alin. (1), lit. a) din Legea nr. 53/2003 – Codul Muncii, republicat cu modificările şi completările ulterioare, nerespectarea obligaţiei legale de garantare în plată a salariului minim brut pe ţară în aceste domeniile de activitate constituie contravenție și se sancționează cu amenda contravenţională de la 300 lei la 2.000 lei.

În ceea ce privește facilitățile fiscale aplicabile în domeniul construcțiilor, acestea au fost introduse prima dată prin aceeași OUG 114/2018 care a și majorat salariul minim brut. În forma în vigoare în prezent, acestea oferă posibilitatea aplicării unor scutiri și reduceri ale taxelor salariale: (i) scutirea de la plata impozitului pe venit de 10%; (ii) reducerea contribuției de asigurări sociale (CAS) la de la 25% la 21,25%; (iii) scutirea de la plata CAS pentru condiții speciale/deosebite de muncă (8%, respectiv 4%); (iv) exceptarea de la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate de 10%; (v) reducerea cotei contribuției asiguratorie de muncă (CAM) de la 2,25% la 0,3375%. Aceste facilități se aplică însă dacă este respectat un set strict de condiții, care a ridicat în practică o multitudine de probleme.

Condițiile introduse prin OUG 114/2019 sunt: (i) desfășurarea anumitor activități (coduri CAEN specific definite); (ii) realizarea de venituri din aceste activități de cel puțin 80% din cifra de afaceri totală de la începutul anului și până la luna aplicării facilităților fiscale, inclusiv, (iii) un nivel al veniturilor brute lunare salariale și asimilate salariilor între 3.000 lei și 30.000 lei. Mai mult decât atât, scutirea de la plata CAS pentru condiții speciale/deosebite și reducerea cotei CAM devin aplicabile doar după aprobarea unei scheme de ajutor de stat.

Încă din prima lună în care au intrat în vigoare scutirile, contribuabilii diligenți au ridicat semne de întrebare privind aplicabilitatea facilităților fiscale, din mai multe considerente: (i) dificultatea cu care se poate determina, în mod rezonabil, cifra de afaceri inclusiv pentru luna în care se aplică facilitățile fiscale, (ii) fluctuațiile salariilor nete încasate de salariați în cazul în care condiția referitoare la cifra de afaceri nu este îndeplinită lunar, (iii) tratamentul inechitabil față de salariații cu contracte de muncă cu timp parțial și care nu realizează venitul minim brut de 3.000 lei, (iv) imposibilitatea completării corecte a declarației 112 în ceea ce privește cota integrală a CAM, (v) definirea, aparent arbitrară, a codurilor CAEN pentru aplicarea facilităților fiscale (spre exemplu, au fost definite ca activități conexe activitățile corespunzătoare codului CAEN 2369 – Fabricarea altor articole din beton, ciment și ipsos, însă nu și cele aferente codului CAEN 2352 – Fabricarea varului și ipsosului).

Astfel, prin OUG 43/2019, a fost introdusă o serie de modificări menite să remedieze o parte din aceste probleme. Prin urmare, este important să reținem că de la 21 iulie 2019:

  • Societățile care activează în domeniile de construcții având codurile CAEN: 2351 – Fabricarea cimentului; 2352 – Fabricarea varului și ipsosului; 2399 – Fabricarea altor produse din minerale nemetalice n.c.a. sunt obligate să implementeze salariul minim de 3.000 lei și devin eligibile pentru aplicarea facilităților fiscale;
  • Condiția privind cifra de afaceri se raportează la anul anterior celui pentru care se aplică facilitățile fiscale, nemaiexistând astfel fluctuații ale veniturilor nete obținute de salariați de la o lună la alta. Din păcate  societățile nou înființate vor continua să se raporteze la cifra de afaceri cumulată de la înființare și până în luna în care se aplică facilitățile fiscale; 
  • Condiția referitoare la veniturile brute lunare din salarii nu mai impune realizarea efectivă a unui venit brut de 3.000 de lei. Noua condiție impune calcularea venitului prin raportare la venitul brut lunar de încadrare între 3.000 lei și 30.000 lei, ceea ce indică faptul că facilitățile fiscale se aplică și angajaților cu contract de muncă cu timp parțial, precum și celor angajați în cursul lunii. Mai mult decât atât, este lămurit faptul că și cei care au venituri mai mari de 30.000 lei pot beneficia de facilitățile fiscale pentru aceea parte din venit de până în 30.000 lei;
  • Neavând încă o schemă a ajutorului de stat aprobată, facilitățile fiscale referitoare la reducerea CAM și exceptarea de la plata CAS pentru condiții speciale/deosebite de muncă nu sunt încă aplicabile.

Desigur, până la aplicarea efectivă a facilităților fiscale în noua formă mai sunt câteva aspecte de lămurit, printre care și introducerea unui nou formular 112, aliniat cu noile modificări.

Cum una dintre condițiile pentru aplicarea facilităților fiscale este respectarea instrucțiunilor de completare a formularului 112, rămânem, cu mare interes, în așteptarea variantei actualizate a formularului care, sperăm noi, va răspunde și la întrebările lăsate în urmă de OUG 43/2019:

1.Cum se vor aplica în luna iulie 2019 facilitățile fiscale pentru noile coduri CAEN?

2.Vor putea societățile să aplice retroactiv, începând cu 1 ianuarie 2019, facilitățile fiscale dacă aveau codurile CAEN nou introduse și îndeplineau condițiile prevăzute de lege?

Autor: Mara Moga-Paler, Alexandra Barbu

Mara Moga-Paler

Senior Attorney at Law

T: +40 21 319 67 90
m.moga-paler@schoenherr.eu

Linkedin

Alexandra Barbu

Senior Tax Consultant

T: +40 21 319 67 90
a.barbu@schoenherr.eu

Linkedin

legal service:

tax

country:

romania